Volvo S60 Header

Alternativa

Aparent, a-ți cumpăra un Volvo S60 nu are nimic de-a face cu o vizită la psiholog. Dar dacă încerci să-ți răspunzi la întrebarea “de ce am ales-o?”, s-ar putea să începi o introspecție severă.

Amân de ceva vreme să scriu testul cu Volvo S60 D5 AWD. Nu de lene, nu pentru că aș fi procrastinator și nici pentru că n-aș avea timp s-o fac. Ci pentru că, înainte de toate, aș vrea să înțeleg de ce și-ar cumpăra cineva un Volvo. Orice Volvo – și mai ales unul care sare de 30.000 de euro.

După mintea mea, odată ce sari de pragul de 15.000 de euro dați pe o mașină, setul de roți pe care îl cumperi începe să vorbească despre tine mai mult decât amanta pe care tocmai ai părăsit-o. Imediat ce faci saltul spre ceva mai scump, toate celelalte opțiuni pe care ai fi putut să le alegi încep să cântărească subit în ochii “experților”. N-o să intru aici în discuții referitoare la ștampilele care ți se atașează imediat ce-ți cumperi un BMW, un Audi sau un Mercedes. Am ajuns deja odată în fața consiliului pentru combaterea discriminării din cauza asta și mi-a ajuns. În schimb, o să încerc să înțeleg de ce ai ajunge tu, om sănătos la cap, să dai bani pe un S60 D5 AWD.

Păi, în primul rând, ar trebui să ai ceva împotriva tuturor celorlalți competitori de pe piață. Volvo S60 nu excelează la nici un capitol în mod absolut obiectiv, dar nici nu este o mașină proastă, vorbind subiectiv.

Motorul de 2.4 litri diesel cu cinci cilindri e o configurație ușor mai specială în comparație cu obișnuitele patru cilindri și 2 litri pe care le oferă concurența, dar din punct de vedere performanțe împinge mașina corect. 0-100 de km/h se întâmplă în 7,6 secunde, viteza maximă e de 225 de km/h, iar pe reprize n-ai nici o secundă senzația că mașina trenează în vreun fel. Are 215 cai sub capotă, iar cuplul maxim de 440 Nm este disponibil între 1.500 și 3.000 rpm. În plus, mașina e stabilă pe curbe (până și farurile sugerează că are centrul de greutate bine plasat, îndeajuns de jos) și tracțiunea integrală te transformă într-un mic zmeu chiar și când rulezi rapid pe zăpadă. E nevoie de ceva efort ca s-o dezechilibrezi de pe trasă și nici un derapaj nu prea se întâmplă înainte ca tot bordul să se aprindă ca în timp de război. Deci dacă nu vrei să vezi ce se întâmplă când tragi brusc și mult de volan în stânga sau în dreapta mergând cu 200 la oră pe autostradă, în condiții de mers normal ar trebui să ai suficient timp să redresezi mașina, dacă suprafața de drum o ia razna.

Pe drumuri denivelate și cu gropi mașina nu se comportă ca un Citroen C6, dar nici nu e la fel de rigidă ca o Honda S2000, să trăiască de pe urma traficului cu organele tale interne. E mai degrabă un compromis suedez plăcut între “îmi plac chestiile moi” și “parcă n-ar strica să putem lua viraje la 225 km/h, în caz că mergem până în Germania și avem unde s-o facem”. Nu de alta, dar tot suntem înconjurați de o carapace tehnologică în care sistemele de asistență disponibile pentru șofer merg de la City Safety (câteva detalii mai jos), LDW (Lane Departure Warning), DSTC (Dynamic Stability and Traction Control) sau Adaptive Cruise Control (la toate vitezele) până la ideea că, în viitor, toate modelele Volvo vor putea să-și programeze singure vizitele la service, vor fi conectate între ele ca să împărtășească informații din trafic sau vor ajunge să provoace fix 0 accidente, până în anul 2020.

Din fericire pentru Volvo, toate lucrurilea astea bifate ca bile albe în acest test pot transforma ușor o discuție de forma “De ce mi-aș cumpăra un Volvo, dacă nu are nimic special” într-una de forma “De ce să n-o cumpăr, dacă tot face toate lucrurilea astea cel puțin la fel de bine ca și concurența, și mai și arată bine?”.

În al doilea rând, ca să dai banii pe un Volvo S60 trebuie să fii tare. Trebuie să ai un caracter puternic, să fii calm și să fi văzut multe lucruri la viața ta. Trebuie să nu te mai atingă lucrurile prea ușor, pentru că altfel o să-ți fie greu să treci peste toate glumele proaste ale tuturor prietenilor tăi care o să-ți aducă aminte constant și pentru vecie de clipul care a făcut înconjurul lumii cu un S60 care se face praf în spatele unui camion. Mașina respectivă ar fi trebuit să demonstreze în fața a sute de ziariști cum se oprește singură dacă întâlnește un obstacol și șoferul nu e îndeajuns de atent încât să frâneze la timp. Desigur, eroarea fatidică a fost de natură umană, tipul și-a pierdut slujba pentru că nu a pregătit mașina corect pentru test și sistemul Collision Warning with Auto Brake funcționează în parametri pe toate zecile de mii de mașini carea au fost livrate cumpărătorilor din acel moment încoace. Dar coșmarul de PR va rămâne pe veci un epic fail memorabil, cel puțin până în momentul în care inteligențele artificiale vor dezvolta sentimente, vor începe să se enerveze că râdem de ele și ne vor ucide într-un final alternativ de Terminator.

În al treilea rând și, probabil, cel mai important din punct de vedere rațional, ca să dai banii pe un Volvo trebuie să ai undeva un loc special rezervat pentru valorile suedeze. Trebuie să te fi dus pe la Stockholm într-una din zilele alea frumoase de primăvară când totul este verde, când ziua e mai lungă decât noaptea din piesele de la Paraziții iar blondele se îmbracă de parcă ar merge la plajă și folosesc acel mic geamăt afirmativ în limbajul non-verbal aprobator care te poate transforma instantaneu în… lemn. Trebuie să fi aflat că suedezii nu prea au simțit criza din 2009-2010, pentru că au fost îndeajuns de deștepți s-o evite, și trebuie să te fi impresionat faptul că acolo, în nord, ninge de vreo 10 ori mai mult decât în România și, cu toate astea, nu rămâne nimeni sinistrat. Pe scurt, trebuie să te fi lăsat cucerit de modul de viață suedez, pe principiul “dacă fac așa de multe lucruri bine, înseamnă că nu pot greși prea tare mașinile, nu-i așa?”

 

Volvo S60 D5 AWD

Motor: 5 cilindri / 2.4 litri

Putere: 215 CP

Cuplu: 420 Nm (manual) sau 440 Nm (Geartronic) @ 1.500 – 3.250 rpm

Greutate: 1.679 Kg

Preț: 40.560 Euro

No comments

Post a Reply

© 2012 Mașini cu Giurgea