the good the bad the ugly header

Școala de dans și bune maniere, varianta auto

Primul meu contact cu presa auto s-a întâmplat înainte să ajung la TopGear, pe vremea când încă mai activam sub culorile FHM. Era toamnă cred, iar zecile de ziariști adunați să testeze noul (pe-atunci) Fiat Stilo aveau în program traseul București – Brașov și retur a doua zi. Singurul detaliu despre eveniment care mi-a rămas în memorie a fost că unul dintre ziariștii auto prezenți mi-a întârziat plecarea de la pit-stop-ul Petrom Ploiești. Mă blocase în parcare și a oprit mașina de vreo 12 ori la plecare, înainte să decreteze că e stricată. De fapt, încerca să plece de pe loc cu a treia.

Acum, 11 ani mai târziu, pot să spun că i-am văzut pe toți. The goods, the bads, the uglies. Am participat, mai mult obligat decât curios, la un juriu “cel mai 4X4″ doar ca să îmi dau seama că jocurile erau făcute dinainte, am înțeles că defectul de a fi recunoscut de la o poștă după propriul miros nu exclude calitatea unică de a fi un jurnalist auto excelent, după cum am înțeles foarte rapid și că toți cei care spun că un Ford Fiesta e de căcat după ce au coborât din Seria 7 nu sunt doar incompetenți în presa auto, ci ar fi incompetenți oriunde.

Unii oameni din ăștia nu se pot schimba. Sunt fie prea bătrâni, fie prea proști. Pentru toți ceilalți însă, am o serie de sfaturi de sfârșit de an, care țin de interacțiunea cu departamentele de PR ale importatorilor / producătorilor de mașini. De fapt, dincolo de a fi o listă de sfaturi, e mai degrabă o înșiruire de resolutions pentru 2013. Un foarte scurt cod de bune maniere. Un fel de ce-mi doresc eu mie, scumpă iluzie, #casăfiebinesănufierău.

Desigur, piariștii sunt, de cele mai multe ori, spălați pe creier de companiile la care lucrează și au tendința de a lua personal orice critică, fie ea și constructivă. La dracu’, unii ar putea să interpreteze de-andoaselea chiar și postul ăsta. Uneori, lucrând cu unii din ei ai senzația că mama, tatăl, bunicii și chiar străbunicii lor au asamblat cu mâna lor mașinile respective. Discuția asta însă este prea savuroasă pentru a nu face subiectul unui post separat, așa că mă întorc la oile noastre negre, ca să încercăm să le albim.

Prin urmare, dacă ești ziarist auto sau pur și simplu blogger care testează mașini, încearcă să aplici punctele următoare, în relațiile tale cu piariștii auto. O să ne fie mai bine tuturor.

1. Fii politicos

Nu e cazul să faci un curs de PR ca să te porți frumos cu un piarist, dar măcar o idee două despre arta conversației ar trebui să ai. Dacă ți-e lene să citești o carte despre asta, atunci vezi măcar Boardwalk Empire. Nucky Thompson și Arnold Rothstein te pot învăța amândoi un lucru sau două despre cum să legi două cuvinte ca să-ți iasă o frază frumoasă, indiferent de mesajul pe care vrei să-l transmiți.

2. Documentează-te. Învață. Fii expert.

Citește mapele de presă și specificațiile mașinilor de test. De cele mai multe ori, astea sunt o lectură la fel de plictisitoare ca o revistă nemțească tradusă prost, însă lectura asta te va ajuta nu doar să nu pui întrebări inutile în momente complet nepotrivite, ci și să ai răspunsul corect când te vor întreba copii de la bloc ce motor are mașina din care tocmai te-ai dat jos.

3. Fii prietenos

Cele mai bune informații sunt livrate informal. Prietenii știu de ce.

4. Fii creativ

De când a apărut emisiunea TopGear, testele cu mașini nu mai sunt ce-au fost odată. Vino cu idei noi și oamenii o să te iubească. Nu doar piariștii. Toți oamenii o să te iubească.

5. Nu fi arogant, nu face pe deșteptul

Chiar dacă, printr-o minune, ai fost primul om din România care a avut abonament la Dialog sau primul om din România care a primit un laptop Sony Vaio, amice, ești penibil dac-o spui în gura mare. La fel și dacă spui vicepreședintelui GM, în interviu, că îl poți ajuta cu negocierile de la fabrica din Craiova.

6. Fii onest

Fiind un termen un pic mai relativ decât teoria relativității, fiecare va avea propria interpretare asupra onestității. Ca să nu existe confuzii, dacă te surprinzi spunând “sincer, nu prea-mi place mașina, dar mai lasă-mi-o o săptămână și o să iasă un material frumos”, nu ești cinstit. La fel și dacă iei bani ca să dai premii.

7. Câștigă-le încrederea

Ăsta e un proces mai complicat. Câștigarea încrederii cere timp, răbdare, tact și foarte mult efort. Poartă-te frumos cu mașinile, returnează-le fără să miroasă a pătlăgele și încearcă să eviți coliziunile în trafic. În plus, poți să le dai un semn piariștilor înainte să publici povești negative. Sigur, dacă ai bifat punctul 6 o să înțeleagă din textul tău ce nu ți-a plăcut la mașină, dar dacă află direct de la tine că vor avea un test negativ înainte să-l publici, asta înseamnă că nu vor afla de la șeful lor că a apărut un test negativ, după ce a fost publicat. La urma urmei, nici ție nu ți-ar plăcea să-ți începi dimineața cu vești care te fac să verși cafea pe pantaloni.

Cam atât, pentru început.

P.S. Nu te uita strâmb la textul ăsta. La început, și englezilor care au debarcat în China li se părea ciudat să se șteargă la fund. Cu hârtie.

8 comments

  • Axu December 16, 2012

    Asadar, nu s-au schimbat prea multe in “partea jurnalistica” a business-ului auto de acum 15 ani, de cand dateaza amintirile mele nemijlocite despre domeniu. Poate, doar, ca acum exista piaristi la orice pravalie de gen si au si bugete :)
    Oricum: respect, Giurgea, pentru zisul pe nume lucrurilor, din interior.

    Respond
    • admin December 16, 2012

      Stai ca abia ma incalzesc. Nu pot decat sa-mi imaginez cum era acum 15 ani, stiu ca acum 10 era nasol. De partea aia a barierei s-au mai spalat lucrurile un pic, nu mai e plin de secretare la PR. Sau, ma rog, alea care au inceput ca secretare au mai prins din zbor niste chestii, intre timp :) ) Cheers!

      Respond
  • Alex Seremet December 18, 2012

    Cate apropuri subtile! Mi-a placut ala cu GM-ul Ford!

    Am doua intrebari:
    1. Eu de ce nu am fost informat despre acest post in prealabil?
    2. Pentru cine scrii tu de fapt? Care este publicul tina?
    3. De ce nu este categorie cu BMW?

    Respond
    • admin December 18, 2012

      Vizavi de apropo-uri (?!?), ma tem ca nu sunt decat la fel de bun pe cat sunt subiectele / subiectii de interesanti.

      Din fericire, mare e parcarea domnului, asa ca noi sa fim sanatosi, vorba fetei care a primit bani falsi…

      Cat despre intrebari, punctual:

      1. ce este acela un prealabil?
      2. sunt surprins: ma cunosti de atata timp incat nu stii ca eu scriu doar pentru a elibera animalul din mine !?
      3. e mult de munca, frate :) , vine

      Respond
  • Bratu December 18, 2012

    În sfârșit un blog pe care pot să-l citesc și eu. Aș putea completa lista ta de bune maniere dar nimeni nu o spune așa cum o spune Giurgea. Așa că lăsăm lucrurile așa. Acum aștept replicile bloggerilor ofensați, ale mogulilor rămași fără angajați dar cu o revistă sau mai multe pe car sau ale jurnaliștilor auto care trebuie să ia mașina primii… :) ))) Giurgea, atât mai am să-ți spun… https://www.youtube.com/watch?v=9jZiKFLL6MI

    Respond
    • admin December 18, 2012

      well… despre noi nu pot sa spun decat atat http://www.youtube.com/watch?v=7rNXP2ndT9M

      iar despre restul lumii – unde dragoste nu e, nimic nu e :)

      Respond
      • Alex Seremet December 18, 2012

        Eu zic sa faci un blog pentru cerc restrans. Ups, deja exista unul… pe tumbler.

        Respond
        • admin December 18, 2012

          wordpressu asta de cacat nu stie si el de la facebook ca trebuie sa lase oamenii sa dea like la commenturi? :)

          Respond

Post a Reply

© 2012 Mașini cu Giurgea