Que sera, sera

Aparent, există cel puțin o companie producătoare de mașini care se uită la viitor fără să creadă în hibrizi.

Italianul avea între 50 și 60 de ani, păr alb și figură veselă. Avea un costum simplu și niște bașcheți negri cu dungă albă de jur împrejur, dar stătea drept și se vedea că se simte la fel de confortabil ca și când mi-ar fi urat bun venit în casa lui.

Eram în show-room-ul Maserati din Modena, exact la intrarea în fabrică. Construcția e impresionantă mai degrabă prin concept decât prin execuție. Într-o încăpere de dimensiuni generoase e așezat un oval albastru care pleacă din podea și se oprește undeva în tavan. În mod normal, ne-a spus italianul, ar fi trebuit să-și susțină singur greutatea, dar pentru că după terminarea construcției le-a venit idea să urce două mașini pe el, acum ovalul a primit două puncte de susținere și în tavan. Toată șmecheria cu mașinile simbolizează succesele mărcii de la Indianapolis 500, din anii 1939 și 1940.“Suntem singura marcă italiană care a câștigat cursa asta”, zice omul, vizibil mândru de istoria brandului.

Povestea a continuat, desigur. Chiar dacă știi deja că Maserati era legendă pe vremea când Enzo Ferrari și-a început afacerea, chiar dacă știi că după ce frații Maserati au vândut compania, proprietari au fost pe rând o familie bogată din Modena, Citroen, De Tomaso, Guvernul Italian și mai apoi Fiat, să asculți istorisiri din sufletul unui om care a trăit toată viața cu tridentul în suflet e ca și când ai vedea meciul pe stadion, nu la televizor.

Fabrica în sine e, de fapt, un atelier mai mare. În incintă, pe lângă show-room, există o clădire de birouri de vreo 7 etaje, o parcare supraetajată pentru angajați care pe-afară e tencuită cu imagini ale modelelor legendare și 2-3 clădiri adiacente, din cărămidă roșie, vechi de când lumea, în care se asamblează acum Quatroporte, Gran Turismo și Gran Cabrio. Pe cele două linii de montaj se lucrează în mare parte manual, iar angajații se pare că sunt cei mai mulțumițit de locul lor de muncă, după cum spune italianul, citând desigur, #niștestudii. Deși n-am văzut fețe de petrecere în turul fabricii și nici entuziasm ca la fabrica Bentley de la Crewe (singurul punct de referință în fabrici unde se lucrează mult manual pe care-l mai am), am tendința să dau și eu crezare studiilor. Nu de alta, dar fiecare slujbă are și minusuri, și cred că a munci în timp ce vin unii să se holbeze la tine ca la o maimuță de la zoo trebuie să fie unul dintre ele.

Chiar și cu toate inconvenientele cauzate de vizitele prin fabrică, oamenii tot fac față unei producții de 28 de mașini pe zi, toate vândute în avans, aparent comandate după îndelungi discuții pe marginea milioanelor de combinații de personalizare posibile.

Poate părea puțin, dar Maserati vrea să sară cu producția la 50.000 de mașini pe an până în 2015. “Urmează să ieșim cu un SUV (Kubang), o berlină medie mai mică puțin decât Quattroporte și cu un Quattroporte complet nou și un pic mai mare decât cel actual, toate în lunile care urmează.”

Mai depate, informațiile din interior spun că producția va fi mutată într-o fabrică nouă în care se pompează serios bani acum, că centrul va rămâne la Modena pur și simplu pentru că istoria este extrem de importantă pentru companie și că ținta pe termen mediu / lung este ca Maserati să devină un fel de Porsche și să vândă în jur de 100.000 de mașini premium pe an. Șoc și groază însă, oamenii din spatele acestui vis, care sunt toți foarte tineri, nu prea au încredere în hibrizi sau automobile electrice. “Avem ceva în plan și pe direcția asta, dar nu credem că a încărca mașinile cu zeci de kilograme de baterii e de vreun real folos…” E genul de lucru spus cu jumătate de gură care se contrazice major cu pasiunea pe care o vezi licărind în ochii lor când vorbesc despre Gran Turismo Sport. E viziunea aproape nebunească a unei companii într-un moment în care toată lumea face hibrizi și mașini electrice. Și, mai mult decât atât, e genul de atitudine molipsitoare care merge direct la suflet. După ce o simți, n-ai cum să nu-ți placă Maserati. Que sera, sera. Între timp, să ne distrăm.

 

Editorial publicat în revista TopGear, numărul 76

No comments

Post a Reply

© 2012 Mașini cu Giurgea